Un tronson în lungime de circa 9 km din DJ 162, care leagă localitățile Sânmihaiu de Câmpie de Visuia, se află în plin proces de modernizare, informează președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Potrivit șefului administrației județe, pe acest tronson lucrările se află deja în faza de realizare a primului strat de asfalt.
”Se lucrează de zor și la modernizarea Drumului Județean 162, care leagă Sânmihaiu de Câmpie de Visuia! A început execuția primului strat de asfalt! Se lucrează la rigole, podețe, ziduri de sprijin, iar în curând se merge pe drum modernizat și pe acest tronson!”, a precizat Moldovan.
Reabilitarea DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Miceștii de Câmpie – Visuia face parte dintr-un proiect care cuprinde și alte două tronsoane de drumuri județene, respectiv DJ 172A Beclean – Nușeni – Chiochiș și DJ 154D Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței, finanțarea pentru acest proiect fiind asigurată din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Lucrările sunt executate de asocierea dintre SC Frasinul SRL – lider asociere, SC CML.RO SRL, SC Îndemânarea Prodcom SRL, SC Dimex 2000 Company SRL, proiectant fiind SC Someș-Top-Grup SRL.
Potrivit proiectantului, DJ 162 se desfășoară pe teritoriul comunelor Sânmihaiu de Câmpie și Miceștii de Câmpie, lungimea propusă pentru modernizare este de circa 9 km.
Principalele caracteristici ale proiectului tehnic de execuție vizează lucrări de terasamente, lucrări pentru realizarea platformei drumului, lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale (șanțuri, rigole, podețe), lucrări privind realizarea podului peste cursul de apă Fata Comorii, lucrări de amenajare drumuri laterale, lucrări de consolidare a terasamentului corpului drumului, lucrări de siguranța circulației (marcaje, indicatoare rutiere, parapet metalic).