Organizația județeană a Sindicatului Solidaritatea Sanitară a organizat joi, în fața Palatului Administrativ din Bistrița, o acțiune de protest, sindicaliștii fiind nemulțumiți că nu sunt respectate drepturile legale și morale ale lucrătorilor din sănătate. Circa 70 de persoane au participat la acțiune și au depus un memoriu la Instituția Pefectului Bistrița-Năsăud.
În timpul acțiunii, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, și subprefectul județului, Eugen Curteanu, au purtat discuții cu reprezentanți ai sindicatului și i-au asigurat de susținerea instituțională în demersul pentru revendicarea drepturilor solicitate.
Printre revendicările pentru care sindicaliștii au protestat și depus un memoriu Instituției Prefectului, se numără:
- Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19.
- Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie.
- Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020.
- Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim. Introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017.
- Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate.
- Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele.
- Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.
- Reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creșterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuției la tratamentul și îngrijirea pacienților.
- Negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă.
- Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată și pentru condițiile de muncă deosebit de periculoase.
Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud a înaintat solicitarea sindicatului „Solidaritatea Sanitară” către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.
Aceasta nu este singura acțiune de acest fel organizată la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Marți, sindicaliștii afiliați Federației Sanitas au pichetat și ei Instituția Prefectului.