Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți dimineața pe DN 17C, la ieșire din cartierul Liviu Rebreanu al orașului Năsăud spre localitatea Cepari.
La fața locului au intervenit pompierii militari din Năsăud și două echipaje medicale.
Din primele informații, în urma accidentului ar fi rezultat patru victime, care sunt evaluate în acest moment din punct de vedere medical.
De asemenea, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la locul accidentului rutier produs pe DN 17C.
”Din primele date, un autoturism ce se deplasa pe direcția Năsăud către Bistrița, condus de un șofer de 19 ani din Telcișor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de către o femeie de 33 de ani din Salva. În urma impactului, autoturismul tânărului a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 58 de ani din Bistrița, răsturnându-se ulterior în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cei trei șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare au fost transportați toți șoferii implicați în evenimentul rutier.
Polițiștii Compartimentului Poliție Rutieră Năsăud continuă cercetările în acest caz, urmând să stabilească toate împrejurările producerii evenimentului rutier.