FOTO: Un accident soldat cu trei victime s-a produs pe drumul care leagă Bistrița de Sigmir

Trei persoane au fost rănite, luni dimineața, într-un accident rutier produs pe drumul care leagă municipiul Bistrița de localitatea Sigmir.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autovehicule.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Când au ajuns la locul accidentului, salvatorii au constatat că trei persoane au fost rănite și a nevoie de îngrijiri medicale.

La locul accidentului au fost găsite trei victime conștiente, stabile hemodinamic și respirator, cooperante. Un bărbat de 59 ani cu excoriatii minore, un alt bărbat de 38 ani cu traumatism cranian minor și excoriatii la nivelul feței și o femeie în vârstă de 47 ani cu traumatism de piramidă nazală , epistaxis și contuzie buză superioară. Li s-a acordat primul ajutor la locul accidentului și ulterior, toate victimele au refuzat transportul la spital„, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Politiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

”În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit ca urmarea producerii unui rutier pe drumul județean 151, între Bistrița și Sigmir. Conform primelor date, un bărbat de 57 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița spre Sigmir, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie de 47 de ani, din Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul din Sângeroz-Băi”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectroatului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative în ambele cazuri, iar cercetările continuă de către Poliția Municipiului Bistrița.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ 20 de minute.

FOTO: SAJ Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!