FOTO: Un puternic incendiu a cuprins o casă din localitatea Budacu de Jos

Puternic incendiu în această dimineață pe raza localității Budacu de Jos. Flăcările au cuprins o casă situată în apropiere de centrul localității, la fața locului intervenind trei echipaje de pompieri cu autospeciale de intervenție (inclusiv autospeciala de interventie la înălțime) și un echipaj SMURD de prim ajutor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pompierii reușind să evite extinderea flăcărilor și la imobilele din vecinătate.

”În urma incendiului au fost afectați aproximativ 150 mp ( încaperi și acoperiș). Din fericire, nu au fost victime. Proprietara casei, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a suferit un atac de panică și a primit asistență medicală de la echipajul SMURD, la locul solicitării” a mai completat Marius Rus.

În momentul izbucnirii incendiului, în interiorul imobilului se aflau două butelii, una fiind scoasă în afara locuintei în momentul în care au ajuns echipajele de intervenţie, iar a doua fiind evacuată de către pompieri, astfel fiind eliminat riscul producerii unei deflagrații.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!