O investiție în valoare de 2,5 milioane de euro, finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost finalizată. Este vorba despre modernizarea unui tronson de 5 km din drumul județean 154B, din centrul localității Monor până la limita cu județul Mureș, în zona comunei Vătava.
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru acest tronson de drum a fost semnat la finele anului trecut. În urma licitației, câștigătoare a fost desemnată asocierea dintre Transilvania Grand Construct (lider), Aqua Parc SRL și Someș Top Grup (proiectare).
Lucrările de execuție au fost demarate în primvara acestui an, iar din această toamnă se circulă în condiții mult mai bune pe acest tronson.
Lucrările au constat în execuția terasamentelor, asigurarea scurgerii apelor, realizarea unor poduri și podețe, amenajarea drumurilor laterale, lucrări de consolidare (ziduri de sprijin), drenuri, lucrări de siguranță a circulației ( marcaje, semnalizare rutieră, borne).
Constructorul oferă o garanție de 10 ani (120 de luni) pentru aceste lucrări.
Investiția s-a ridicat la 11,9 milioane lei, adică aproximativ 2,5 milioane euro, și a fost asigurată cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.