Primăria Bistrița a pus în funcțiune noua stație de producere a mixturilor afaltice de pe strada Victor Babeș din municipiu, stație care va produce 60 de tone de asfalt pe oră.
Într-o conferință de presă susținută cu prilejul punerii în funcțiune a stației, primarul Bistriței, Ioan Turc, a afirmat că noua stație o înlocuiește pe cea veche, produsă și montată în 1968, care nu putea produce mai mult de 2 tone de asfalt pe oră. Deși nu a fost un proces deloc ușor, în cele din urmă municipalitatea a obținut toate avizele necesare pentru ca noua stație să funcționeze.
”O nouă stație de asfaltare a fost un deziderat încă de la debutul mandatului. Astăzi, ea este o realitate. A fost montată, s-au făcut toate probele și este perfect funcțională în acest moment. De ce o nouă stație de asfaltare? Pentru că avem obligația și ne dorim mult să acoperim o nevoie elementară a orașului, aceea de a avea drumuri bune. Și mă refer la drumurile asfaltate dar care periodic trebuie să intre într-un proces de reparații, dar și la sutele de drumuri de piatră și de pământ pe care le avem. În pofida tuturor problemelor pe care le-am întâmpinat, stația este astăzi funcțională. O mențiune de natură tehnică și economică: a băga la nesfârșit bani în piatră pentru drumurile de piatră reprezintă o gaură neagră pentru buget, asta pe de o parte. Pe de altă parte, este o soluție total anacronică pentru că un drum de piatră, oricât de multă piatră ai băga în el, tot de piatră rămâne, ploaia îl spală, se deteriorează și te trezești la un moment dat că ai cheltuit sume astronomice pentru o problemă rămasă nerezolvată”, a declarat primarul Ioan Turc, care a prezentat și o serie de caracteristici tehnice ale stației.
”Noua stație, model 2022, produce 60 de tone de asfalt pe oră. Este o instalație prevăzută cu filtrare autmoată cu saci, astfel că nu vor rezulta reziduuri excedentare care poluează mediul. (…) Stația este complet computerizată. (…) Bitumul va fi adus în cisterne speciale și descărcat în gospodăria de bitum prin intermediul unor conducte etanșe. Gospodăria de bitum este închisă într-o incintă de beton. Perioada de funcționare a stației va fi în lunile în care temperatura exterioară va fi de minim 5 grade Celsius. În funcționare, stația nu produce zgomot peste limita admisă, fiind acționată de motoare electrice. Personalul care o deservește are la dispoziție o cabină de comandă de tip container, cu control automatizat integral. (…) Cele 60 de tone de mixturi asfaltice pe oră se produc la o umiditate de 3-4%. Avem un malaxor care procesează 1.000 kg de material/șarjă, iar timpul de elaborare a unei șarje este de 45 de secunde. Gospodăria de bitum este cu încălzire cu ulei diatermic, pentru a ține materialul la o temperatură optimă o perioadă mai mare de timp. Puterea instalată este de 192 kW. Stația poate fi operată și automat, și manual”, a explicat primarul.
Sursa citată a menționat că stația cuprinde mai multe componente: predozator agregate, transportor cu bandă, uscător agregate, filtru de praf, tun de malaxare, gospodăria de bitum, instalația de dozat aditivi, gospodăria de fier, gospodăria de praf, instalația pneumatică, cabina de comandă cu accesorii.
Valoarea achiziției este de 4,2 milioane lei.
Primarul a mai anunțat că pe latura dinspre strada Victor Babeș urmează să fie amenajată o perdea vegetală care va proteja perimetrul exterior de zgomot și de noxe.
Pentru ca stația să fie valorificată, municipalitatea a achiziționat o serie de utilaje performante și urmează să mai achiziționeze și alte utilaje.
”Urmează să mai facem alte câteva achiziții în așa fel încât stația împreună cu logistica să ne ofere tot ceea ce este necesar pentru a lucra așa cum oamenii așteaptă. (…) Din punct de vedere financiar, stația de asfaltare cu toate dotările înseamnă circa 18 milioane de lei. La capătul acestui efort financiar și tehnic, suntem pregătiți să abordăm orașul într-o manieră nouă. În ultimele câteva zile am asfaltat deja câteva străzi în Unirea, în Ghinda și vom începe să asfaltăm străzi deteriorate din municipiu. Bistrițenii să fie liniștiți. Într-o perioadă de timp rezonabilă, mă refer la anul acesta, anul viitor, situația străzilor se va schimba fundamental în bine. Este o abordare nouă și eu cred că orașul merită acest gen de abordare”, a mai precizat Ioan Turc.
După conferința de presă susținută la sediul noii stații, edilul a efectuat și o vizită pe strada Panait Cerna din municipiu, acolo unde în prezent se derulează lucrări de asfaltare.
”Strada Panait Cerna este una dintre străzile cu mari probleme, una dintre cele mai rele străzi din Bistrița. Dacă te uitai după autobuz, vedeai că parcă mergea pe dune. Această stradă va fi reabilitată, este de fapt startul pe care îl dăm pentru reabilitarea străzilor din oraș prin forțe proprii, cu mixtură asfaltică din stația proprie de asfaltare, cu dotarea proprie, cu oamenii noștri. (…) Vom folosi un utilaj nou, care are o deschidere de până la 9 metri și cu care vom putea rezolva un drum printr-o singură trecere. Este un lucru extrem de important. Ceea ce se întâmplă aici pe strada Panait Cerna se va întâmpla pe toate străzile cu probleme din oraș. Le garantez bistrițenilor acest lucru, plus celor care locuiesc în localitățile aparținătoare și care au nevoie de condiții minimale”, a declarat Ioan Turc.