An de an, Primăria Bistrița îi răsplătește pe cei care, prin participarea lor la concursuri sau competiţii naţionale ori internaţionale, au făcut ca numele Bistriţei să fie cunoscut în ţară şi străinătate. Cei mai valoroși bistrițeni nu au fost uitați nici anul acesta, ei fiind recompensați în cadrul Galei Premiilor municipiului Bistrița.
Festivitatea de decernare a Premiilor municipiului Bistrița pe anul 2021 a avut loc vineri, la Palatul Culturii, în prezența primarului Ioan Turc, care a înmânat mai bine de 50 de premii.
”Suntem la un eveniment tradițional. Îi premiem pe oamenii excepționali ai Bistriței, indiferent de domeniile din care provin. Că vorbim de performanță școlară, că vorbim despre oameni care excelează în diferite ramuri ale științelor sau despre oameni care au obținut rezultate cu totul și cu totul remarcabile în cultură sau în alte domenii, numitorul comun este sentimentul de bucurie și satisfacție că avem în comunitatea noastră astfel de oameni. Spațiul bistrițean este unul deosebit de prolific. În Bistrița se formează oameni cu adevărat și se formează și caractere. Bistrița este o comunitate în care este plăcut să trăiești, de aceea ne mândrim cu faptul că bistrițenii sunt pretutindeni în lume, ne mândrim cu mesajul pe care dumneavoastră și alții îl transmit – acela că școala românească este una buna, că românii sunt niște oameni de excepție”, a spus primarul Ioan Turc în deschiderea festivității de decernare a premiilor.
El a mărturisit că își dorește ca toți acești oameni valoroși să rămână acasă, la Bistrița, și afirmă că va lupta pentru ca orașul să devină unul în care calitatea vieții să fie foarte bună.
”Bucuria mea ar fi ca dumneavoastră sau cât mai mulți dintre dumneavoastră să rămâneți acasă, să rămâneți la Bistrița. Argumente sunt multe, dar, pe lângă cele pe care deja le avem, vor veni și altele în anii următori, într-un timp absolut rezonabil. Bistrița este un loc în care se va trăi frumos. Calitatea vieții în oraș va fi una deosebit de bună. Dacă atunci când eram în campanie și vă solicitam să mă votați cu încredere spuneam ‘ca la Sibiu’, ‘ca la Oradea’ sau ‘ca la Cluj’, esența mandatului meu este ca alții să spună ‘ca la Bistrița’. Vă rog să aveți încredere în ceea ce facem și împreună să atingem și o performanță legată de calitatea locuirii și a comuniunii în orașul nostru. Insist pe comuniune pentru că fără ea nu existăm. Ca și indivizi putem atinge performanța, dar ca și comunitate putem atinge sublimul”, a mai adăugat Ioan Turc.
Gala Premiilor municipiului Bistrița s-a desfășurat pe mai multe secțiuni – învățământ, educație și știință, sport, cultură și diverse. Fiecare persoană premiată de municipalitatea a primit câte un buchet de flori, o diplomă și diferite sume de bani, cuprinse între 500 și 2.500 de lei.
Anul acesta, Gala Premiilor municipiului Bistrița s-a aflat la cea de-a 22-a ediţie şi a reunit personalităţi ale vieţii publice locale, oameni creativi, talentaţi, care au performat în profesiile pe care şi le-au ales, toți aceștia constituind modele pentru comunitate.
Iată cine sunt laureații Premiilor municipiului Bistrița în 2021: