Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud au reluat căutările tânărului de 22 de ani, din judeţul Mureş, care a dispărut sâmbătă în lacul Colibiţa.
”Misiunea este realizată în sistem integrat. ISU Bistrița – Năsăud a direcționat la locul solicitării, încă de la primele ore ale dimineții, un echipaj de pompieri cu barca, un echipaj de scafandri, precum și un echipaj SMURD. De asemenea, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic, precum și jandarmii Postului Montan de Jandarmi Colibița acționează în sprijin, pentru găsirea tânărului. Suplimentar, căutările se realizează și cu un sonar profesionist de către doi pompieri aflați în timpul liber”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
În acest moment, acțiunile de căutare sunt în plină desfășurare.
Reamintim că în hidrobicicleta care s-a răsturnat sâmbătă după-amiaza în lacul Colibiţa se aflau trei tineri din localitatea Sânpaul, judeţul Mureş, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani. Doi dintre ei au reuşit să ajungă la mal, în vreme ce a treia persoană a fost dată dispărută. Salvatorii bistrițeni au început încă de sâmbătă misiunea de căutare a celui de-al treilea tânăr, dar acestea au fost stopate în jurul orei 23:00.
FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud