FOTO/VIDEO: Cum arată varianta ocolitoare propusă pentru orașul Beclean, văzută în 3D?

Primăria Beclean intenționează să construiască o variantă de ocolire a orașului, astfel încât traficul intens de pe DN 17 să fie deviat.

În acest sens, Consiliul Local Beclean a aprobat un studiu de prefazibilitate privind construirea unei variante ocolitoare, care a urma să facă legătura între DN 17 și DN 17C.

Administrația din Beclean caută diferite soluții pentru a identifica sursa optimă de finanțare și ia în calcul chiar accesarea unui credit bancar, această varianta fiind cea mai rapidă care ar permite în scurt timp implementarea unui astfel de proiect.

”Așa arată drumul de ocolire al orașului Beclean, văzut în varianta 3D. Se poate observa viaductul ce ar permite devierea traficului pe deasupra Someșului, făcându-se astfel legătura între DN17 și DN17C. Vom încerca să găsim cele mai bune metode de finanțare, însă ca administrație locală e nevoie să ne asumăm acest proiect întrucât reprezintă o necesitate la ora actuală. Cea mai mare bucurie va fi atunci când vom putea da în folosință acest proiect. Cu încredere!” a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare primarul Nicolae Moldovan.


One comment

  1. Caius Carcu !! Ai auzit cate milioane euro a inghitit partia de schi din Bistrita realizata din aroganta unui incompetent si care nu e de folos nimanui ????.Becleanul are primar cu capul pe umeri.E o investitie benefica.

error: Content is protected !!