Deputatul Daniel Suciu a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Bistrița, secondat în funcţia de prim-vicepreşedinte de către Andrei Kozuk. Principalul obiectiv al noii conduceri este recâştigarea Primăriei Bistrița la alegerile locale din 2024.
Conferința de alegeri a PSD Bistrița a avut loc la Centrul Cultural Dacia, în prezența a peste 300 de delegați și invitați.
În discursul său, noul președinte al PSD Bistrița a afirmat că organizația pe care o coordonează numără în prezent circa 1.000 de membri, dintre care jumătate sunt femei.
Daniel Suciu a vorbit și despre situația din municipiul Bistrița și a prezentat o serie de proiecte implementate de actuala administrație, obiective care au obținut finanțare în mandatele fostului edil al Bistriței – Ovidiu Teodor Crețu.
”Eu m-am săturat să ni se tot spună că în orașul acesta nu s-a întâmplat nimic vreme de 12 ani, că PSD – ciuma roșie – nu a făcut nimic și că viitorul Bistriței a început din 2020, că nu poți face omletă dacă nu spargi ouă și așa mai departe. Lucrurile nu stau deloc așa. (…) Noi nu am uitat niciodată de Bistrița”, a spus Daniel Suciu, care a reamintit, printre altele, de proiectele Linia Verde, Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, Biserica Evanghelică și lista poate continua.
Totodată, Daniel Suciu vorbit și despre programul de activitate al PSD Bistrița pentru perioada 2023 – 2027, care are la bază stimularea participării membrilor și simpatizanților la viața politică a organizației.
În perioada următoare, noua echipă va încerca să întărească cele 57 de organizații locale și să aducă îmbunătățiri în procesul de comunicare cu cetățenii. În ceea ce privește programul PSD pentru alegerile de anul viitor, noua conducere afirmă că acesta va fi lansat din timp și că va ține cont de propunerile care se vor face în cele 57 de organizații locale.
”2024 este anul în care această echipă trebuie să câștige toate alegerile – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale”, a adăugat Daniel Suciu.
Prezent la eveniment, preşedintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a arătat încrezător că organizaţia îşi va îndeplini obiectivele propuse.
”Greul abia de acum începe. Până acum v-ați organizat, dar de acum trebuie intrat în tranșee, luate țintele, reglate lunetele – vorbesc la figurat – și îmi doresc ca în fiecare seară să văd un membru al echipei care transmite live din toate colțurile municipiului Bistrița, arătându-le oamenilor realitățile. (…) Daniel are echipa necesară să propună cetățenilor municipiului Bistrița un portofoliu de proiecte care să facă din Bistrița într-adevăr un oraș european. Sunt convins de acest lucru, iar noi îl vom sprijini în acest demers. Este singura variantă a unei rețete de succes. Atât eu, cât și colegii mei primari îi vom sta alături pentru a da o echipă de oameni credibili, care să poată să gestioneze portofoliul de proiecte cu care PSD se va duce în fața cetățenilor. (…) Numărătoarea inversă începe de astăzi și se va finaliza în seara zilei când se va face anunțul că la conducerea Primăriei municipiului Bistrița s-au întors oamenii cărora le pasă de oameni, cei care știu să facă proiecte pentru oameni și care au arătat de-a lungul vieții că au făcut câte ceva. (…) Sunt extrem de încrezător și de optimist că noua echipă a PSD Bistrița este pregătită să construiască un portofoliu de proiecte și să dea candidați care să câștige detașat alegerile. Oamenii știu ce vor, rămâne ca noi să avem capacitatea să îi convingem și proiectele noastre să se suprapună cu doleanțele lor”, a spus Emil Radu Moldovan.
Din Biroul Politic al PSD Bistrița mai fac parte:
- vicepreședinți: Alexandru Bria, Daniel Adumitrăchioaiei, Ciprian Buta, Ștefania Stere, Simona Găluț, Crina Clapou, Radu Elisei;
- secretar executiv: Darius Ilieșiu;
- membri: Cristian Pop, Dumitru Costea, Adrian Vaida, Anca Buta, Angela Șiman, Daria Stoleru, Augusta Săsărman, Andra Bolboacă, Adrian Vereș.
La conferința de alegeri a PSD Bistrița au participat și Nicolae Moldovan – prim-vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan – prim-vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără – președinte OFSD Bistrița-Năsăud, Romeo Florian – secretar executiv PSD Bistrița-Năsăud, alături de alți reprezentanți ai partidului.
Alegerile în cadrul PSD Bistrița nu se opresc aici, în curând urmând să fie stabilită și structura de conducere a Organizației Tinerilor Social-Democrați din municipiu.