Mai multe autocare și microbuze din Bistrița-Năsăud au preluat cetățeni din Ucraina pe care i-au transportat atât în județ, cât și în alte zone ale țării pentru a fi cazați în diferite spații puse la dispoziție de cetățeni sau autorități, au anunțat deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan, care azi-noapte s-au aflat în mijlocul refugiaților.
Cei doi deputați au transmis pe paginile lor de pe Facebook imagini din Vama Siret, unde numărul celor care așteaptă să primească ajutor este impresionant.
”Aici în față este omenia românească, în vreme ce în spate este tragedia ucraineană. Am văzut soți, tați plângând în fașa noastră, luându-și rămas bun de la soții și de la copii. Am văzut focuri de armă trase ca să oprească oameni disperați să urce pe gard, am văzut oameni speriați, mame leșinate, am văzut atacuri de panică, copii care și-au pierdut papucașii, am văzut tot ceea ce înseamnă ororile războiului și mă bucur că am ajuns acasă, în România, unde sute de români îi așteaptă pe acești oameni necăjiți, fugăriți de război și de orori. (…) Eu mulțumesc din suflet bistrițenilor care și-au pus la dispoziție casele, le mulțumesc firmelor de transport care nu au stat pe gânduri și au ajutat. Nu a fost ușor, dar până la urmă ceea ce contează e că am ajuns în siguranță”, a spus deputatul Daniel Suciu.
La rândul său, deputatul Bogdan Ivan a adăugat: ”Am reușit să plecăm din vama cu Ucraina cu toți copiii și mamele lor care așteptau și de două zile în frig, în picioare, cu copilași în brațe. Copii, mame, soții și soți cu obrazul brăzdat de lacrimi. Iubite care își luau rămas bun cu ochii plini de lacrimi de la bărbatul iubit care de astăzi va lua arma și va merge pe front să își apere țara și familia. Bărbați în toată firea care plângeau ca niște copii atunci când își îmbrățișau poate pentru ultima dată soția și copiii. Nu puțini au fost cei care s-au îmbrățișat printre gratiile porților. Și în sunet de mitralieră… la câțiva metri de noi toți. Important este că datorită multor bistrițeni cu suflet mare, aproape 1.000 de copii și femei sunt de acum în siguranță, în România. Au așteptat atât pentru că și-au abandonat mașinile pe marginea drumului și aici nu îi aștepta nimeni. Vameșii ucraineni sunt epuizați. Lucrează în jumătate din efectiv pentru că ceilalți sunt pe front. Datorită bistrițenilor cu suflet mare care au răspuns apelului nostru umanitar, mai bine de 400 de oameni sunt deja în România. La nici 15 minute de când am postat mesajul, Transmixt, Vanirotrans și Ani Tour au sunat și trimis 10 autocare și 3 microbuze. Alți zeci de oameni au sunat pentru a-și pune la dispoziție casa sau pensiunea. Dumnezeu să le răsplătească tuturor celor care au avut curajul să vină în prima linie: preoților din Rădăuți și celor din Cernăuți care ne-au cerut ajutorul: pr. Nicolae Popescu care a stat de dimineața în mijlocul oamenilor și i-a ajutat. Le mulțumesc și colegilor mei din Bistrița care au răspuns apelului și au venit aici: deputatului Daniel Suciu, primarului Mihai Ivan, Sas Grigore, Paul Pop, Nucu Pop, Demian Alin și sufletiștilor șoferi și subprefectului de Suceava, Cristi Șologon, care a fost toată noaptea cu noi în vamă! Doamne ajută și felicitări Bistrița! Din nou la înălțime!”.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud mobilizarea pentru a îi ajuta pe cetățenii ucraineni este una exemplară. Cetățeni, companii, instituții publice, cu toții au decis să fie solidari cu Ucraina în aceste momente dificile. Pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat și un grup local pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, de la începerea conflictului din Ucraina, 102 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală.
Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 57,7%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în cursul zilei de ieri, 26 februarie, 83.635 de persoane, dintre care 18.558 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 83.299 de persoane, dintre care 9.698 de cetăţeni ucraineni au părăsit teritoriul României.
Totodată, 23.125 mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare şi 23.403 pe sensul de ieşire.