Furtuna din această seară a făcut ravagii în întreg orașul! Acoperișurile mai multor blocuri au fost smulse de vântul puternic și bucăți mari au căzut peste mașinile parcate. Probleme au fost în zona blocurilor cu 10 etaje din întreg orașul: la Lamă, la Han, la Big, la Gară și pe Buevardul Independenței! Furtuna a smuls țigle întregi, grinzi de mari dimensiuni, bucăți de tablă și internit.
Zona HAN
Zona LAMĂ
Bulevardul Independenței
Strada Sucevei
De asemenea, în parcul Municipal, pe Bulevardul Republicii și pe Bulevardul Independenței au căzut crengi de mari dimensiuni.
Mai multe mașini au fost serios avariate în urma acestei furtuni violente care a durat aproximativ 10 minute. Un bărbat de 57 de ani a decedat în Parcul Municipal, după ce un copac de mari dimensiuni a căzut peste el. Caz similar a avut loc în localitatea Borleasa unde a decedat un bărbat după ce un copac a căzut peste el.
La această oră este sistată furnizarea energiei electrice în mai multe zone din oraș! Echipajele SVSU și ISU intervin de urgență pentru degajarea zonelor afectate de furtuna violentă din această seară.