Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a organizat, joi, o ședință cu directorii școlilor în care rata de vaccinare în rândul personalului este mai mică de 60%, unități de învățământ în care cursurile se desfășoară online.
La întâlnire au participat prefectul și subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha și Décsei Atilla, inspectorul școlar general Aurelia Dan, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Constantin Florea, dr. Doina Petri din cadrul Direcției de Sănătate Publică, dr. Gabriela Deak, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență și dr. Gabriela Mureșan, medic specialist Boli Infecțioase.
Potrivit prefectului Stelian Dolha, autoritățile au încercat să identifice motivele pentru care o parte dintre angajații din școli sunt reticenți în ceea ce privește vaccinarea.
“Știm cu toții că este foarte greu ca educația să fie făcută la distanță. Prin urmare, am decis să avem această întâlnire deoarece am vrut să aflu de la dumneavoastră care sunt dificultățile cu care vă confruntați. Rata de vaccinare fiind un criteriu care face diferența între școala cu prezență fizică și școala online, este foarte important să aflăm ce putem face pentru ca personalul, fie că vorbim despre cadre didactice sau personal didactic auxiliar din unitatea de învățământ pe care fiecare dintre dumneavoastră o reprezentanți, să se vaccineze. Dumneavoastră sunteți cei care aveți posibilitatea de a direcționa decizia în avantajul elevilor”, a spus prefectul Stelian Dolha în fața directorilor.
În urma discuției cu directorii de școli, Stelian Dolha a mai afirmat că, dacă această situație nu se va îmbunătăți, vor fi organizate acțiuni de informare în școlile cu rată mică de vaccinare.
”Sper ca după discuția de astăzi să avem mai puține școli cu rată de vaccinare sub 60 la sută. Ne-am propus să luăm la rând aceste unități de învățământ. Dacă nu o să se întâmple ceva, adică dacă școlile nu ating pragul de 60 la sută, vom mergem în fiecare unitate de învățământ să vedem motivul. Nu putem să îi ținem pe copii acasă pentru că noi negăm vaccinarea sau pentru că nu credem în ea. (…) O să facem un fel de caravană a informării prin aceste unități de învățământ. Sper să dea roade. E de datoria noastră să transmitem mesajul vaccinării și în acele unități de învățământ”, a afirmat sursa citată, care a completat că ar putea fi luate și măsuri mai drastice în cazul personalului nevaccinat.
De asemenea, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Aurelia Dan, le-a cerut directorilor să găsească soluții pentru ca elevii să poată reveni la cursuri cu prezență fizică.
”Mesajul către colegii dumneavoastră din sistemul de învățământ, indiferent că sunt cadre didactice, auxiliare sau nedidactice, este acesta: Școala este deschisă pentru elevi cu prezență fizică dacă rata de vaccinare este egală sau mai mare de 60%. Eforturile noastre și ale dumneavoastră în această direcție converg. Am încrederea și convingerea că veți identifica soluții și veți fi suficient de creativi în a rezolva problemele cu care vă confruntați. O perioadă de criză este până la urmă o provocare nu numai pentru decideți, dar în special pentru ei, de a găsi cele mai bune soluții la problemele care apar inopinat”, le-a transmis Aurelia Dan directorilor.
În momentul de față, 16 unități școlare din județ desfășoară cursurile în sistem online. În alte 107 unități de învățământ cursurile funcționează cu prezență fizică.