FOTO/VIDEO: Dosar penal pentru un agent economic din Năsăud care vindea articole pirotehnice minorilor

Un agent economic din orașul Năsăud a fost prins de jandarmi în timp ce vindea articole pirotehnice unui minor, motiv pentru care acesta s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud. 

”Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, materialele pirotehnice sunt tot mai des folosite. Acestea constituie un pericol pentru oricine, dar mai ales pentru tinerii care le achiziționează pentru a le utiliza în mijlocul celor de vârsta lor. Un agent economic din orașul Năsăud a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa trei cutii de materiale pirotehnice unui tânăr de 17 ani. Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de comercializare a articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. 1 lit. b, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive. Actele de sesizare vor fi predate către Biroul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud,  în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

 

Jandarmii precizează că, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, vor organiza activități preventive și controale pe această linie, cu scopul de preveni și a combate faptele de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.

FOTO/VIDEO: Jandarmeria Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!