Drapelul României a fost arborat, luni, de către jandarmii montani din Bistriţa-Năsăud pe cel mai înalt vârf de munte din judeţ, la o altitudine de 2.279 de metri.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistrița-Năsăud, Tricolorul a fost arborat pe Vârful Ineu din Munții Rodnei.
”26 iunie este Ziua Drapelului Naţional, simbol al identităţii şi unităţii noastre naţionale, prilej de a onora memoria înaintaşilor noştri şi de a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat în trecut pentru naţiunea română. Să-l cinstim și să-l prețuim așa cum se cuvine!
Pentru a marca această zi, jandarmii montani Rodna au arborat steagul României pe cel mai înalt vârf din județul Bistrița-Năsăud – Vârful Ineu – 2.279 m altitudine”, a transmis Jandarmeria Bistrița-Năsăud.
Un ceremonial militar şi religios dedicat acestei zile a avut loc şi în Piaţa Centrală a municipiului Bistriţa.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 26 iunie.