FOTO/VIDEO: Drumul care leagă localitățile Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei va fi gata până la mijlocul lunii august

Tronsonul de drum Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei, care face parte din Lotul 4 al DJ 172D – Poarta Transilvaniei, va fi finalizat în vara acestui an, dă asigurări președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Potrivit acestuia, începând cu mijlocul lunii august, locuitorii de pe Valea Ilvelor vor circula în condiții mult mai bune.

”Până la Sărbătoarea Sfintei Marii, drumul Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei va fi bun dintr-un capăt în altul. Este vorba despre Lotul 4 din Poarta Transilvaniei, o lucrare cu o garanție de 10 ani, care vizează, pe lângă modernizarea carosabilului și construirea a 80 de podețe, reabilitarea a 3 poduri, amenajarea a 64 de drumuri laterale, șanțuri și rigole carosabile, ziduri de sprijin pe o distanță de 6.7 km și elemente destinate siguranței circulației: 562 de indicatoare și parapet de siguranță pe o lungime de 6,45 km. Toți locuitorii județului trebuie să meargă pe drum bun, iar pentru acest lucru, așa cum ne-am asumat, continuăm munca”, a transmis șeful administrației județene, Emil Radu Moldovan, printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Lucrările la acest tronson au fost demarate în luna martie a acestui an și sunt executate de asocierea dintre SC MIS GRUP SRL – lider de asociere cu SC LDP SA – asociați (vor executa lucrările de construcții) și SC DILUCA PROJECT SRL (lucrările de proiectare și asistență tehnică). Valoarea investiției pentru reabilitarea acestui drum este de 50,6 milioane lei (aproximativ 10 milioane de euro).

Tronsonul de la Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei are o lungime de 18,8 km și a fost cuprins în proiectul Poarta Transilvaniei, cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din Bistrița-Năsăud. Acest proiect a fost împărțit în cinci loturi, investiția totală fiind una importantă, de circa 50 de milioane de euro, cea mai mare parte din această sumă provenind din fonduri europene.

VIDEO AICI

error: Content is protected !!