Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a organizat joi seara, în orașul Beclean, un exercițiu tactic de amploare, cu mijloace și resurse în teren.
Scenariul exercițiului a constat într-un eveniment rutier, cu victime multiple, accidentul fiind anunțat prin sistemul Ecall de apelare automată a numărului de urgență 112, sistem cu care unul dintre autovehiculele implicate în accident era dotat.
Un număr de 16 voluntari au ”jucat” rolul de victime și au respectat scenariul în dinamică, până la cel mai mic detaliu, pentru ca exercițiul să poată să reflecte realitatea unei situații de urgență.
”Scenariul exercițiului era cunoscut doar de un număr restrâns de persoane implicate în organizare, astfel că echipajele angrenate au fost puse în fața unei situații cu minime informații inițiale, fapt ce a determinat dificultatea crescută a intervenției din primele minute, situație cu care nu se întâlnesc în mod frecvent. Exercițiul propus de organizatori a urmărit modul de lucru integrat al salvatorilor, aplicarea Planului Roșu de Intervenție pentru județul Bistrița-Năsăud, respectiv a Planului Alb existent la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, implicarea autorităților locale prin comitetul pentru situații de urgență Beclean, supervizat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Echipele operative de intervenție care încadrează echipaje de pompieri, medici și asistenți medicali, personal de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, prin UPU – SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean, polițiști și jandarmi au avut o nouă oportunitate de a-și consolida modul de aplicare a procedurilor specifice și, cel mai important, de a identifica aspecte ce trebuie perfecționate, atât procedural, cât și individual”, a explicat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Evaluatorii și organizatorii exercițiului au urmărit îndeaproape toată desfășurarea de forțe și au scos în evidență, spre remediere, toate aspectele ce țin de fluxul informațional, esențial în gestionarea dezastrelor, modul de intervenție al fiecărui echipaj în parte, precum și coordonarea și cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare și a directorului operațiunilor de salvare medicală.
FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud