Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, și-a depus sâmbătă candidatura pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, el fiind însoțit de președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, de președintele organizației municipale a partidului, Daniel Suciu, precum și de întreaga echipă pe care o propune pentru Consiliul Local.
”Vin în fața dumneavoastră cu o echipă nouă și împreună ne dorim să schimbăm fața orașului. Colegii mei sunt profesori, doctori, ingineri, oameni care muncesc în fabrici, pensionari care își doresc să se implice din nou în viața comunității. Ca un scurt rezumat, aproape 40 la sută din candidații de pe listă sunt femei, avem cinci tineri sub 35 de ani, media de vârstă a întregului Consiliu Local pe care îl propun fiind sub 42 de ani. Singurul lucru care rămâne și de care avem nevoie este votul și încrederea bistrițenilor pentru ca Bistrița să fie pe mâini bine. Am o echipă tânără, cu care îmi doresc să fac administrație transparentă, coerentă, în fiecare zi, nu doar din 4 în 4 ani, înainte de alegeri. Împărtășesc aceeași viziune cu domnul președinte Emil Radu Moldovan, cu care fac echipă și cu care vreau să aducem Bistrița pe mâini bune”, a spus Gabriel Lazany.
La rândul său, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a completat că 85% din oamenii propuși de PSD pentru alegerile din 9 iunie sunt noi.
”Am învățat din greșelile trecutului. Avem o echipă nouă pregătită să facă treabă și eu sunt alături de Gabi și de această minunată echipă ca să îi susțin și să le urez mult succes. Ei astăzi fac un lucru foarte important, nu doar își depun o candidatură, ci fac și un angajament în fața bistrițenilor – acela că vor schimba orașul nostru în bine. Pe foarte mulți dintre ei îi cunosc pe foarte bine, pe Gabriel Lazany îl cunosc foarte bine, lucrez de 12 ani cu el, de 7 ani în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Am încredere că el și echipa lui pot să facă lucrurile cu mult mai bine decât sunt ele făcute astăzi. Bistrițenii au acum ocazia ca pe 9 iunie să aleagă un om care este mai mult manager decât politician. (…) Suntem pregătiți cu proiecte și cu soluții la toate problemele pe care oamenii ni le-au ridicat în ultima perioadă în discuțiile cu ei. Sunt convins că această echipă, condusă și coordonată de mine și de Gabriel Lazany, va pune orașul nostru pe mâini bune”, a spus Emil Radu Moldovan.
În condițiile în care 40% dintre candidații propuși pentru fotoliile de consilieri locali sunt femei, Gabriel Lazany a fost întrebat dacă există șansa ca o femeie să ocupe funcția de viceprimar al municipiului Bistrița. Acesta a răspuns: ”Cu siguranță da. Bineînțeles. Nu exclud posibilitatea. Șansa există. Viceprimarul este ales de către consilierii locali. Dacă voința acestora va fi ca unul dintre reprezentanții lor să fie femeie, cu siguranță eu voi putea lucra cu o femeie”.
Pe lista PSD pentru Primăria și Consiliul Local Bistrița se regăsesc următoarele nume: