O grădiniță modernă și dotată la standarde europene a fost inaugurată luni în comuna Târlișua.
”Dragi părinți, educatori și preșcolari, începând de astăzi ne putem bucura cu toții de una dintre cele mai moderne grădinițe, construită pe Valea Țibleșului, care impresionează prin arhitectură și dotări moderne, amenajată la standarde europene. Având în vedere lucrările anterioare derulate pentru modernizarea școlilor de la nivelul comunei Târlișua, consider că puzzle-ul educațional este complet și de un real folos tuturor. Doresc tuturor putere de muncă și realizări fulminante pe scara educației!”, a transmis primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja.
Grădinița a fost construită cu ajutorul fondurilor guvernamentale, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală etapa a II-a.