Moș Crăciun și-a început misiunea magică în județul Bistrița-Năsăud și a ajuns deja cu daruri la copiii pompierilor bistrițeni.
Miercuri seara, cu tolba plină de cadouri, Moșul a poposit la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, unde a fost așteptat cu sufletul la gură de peste 200 de copilași.
Pentru că la Bistrița nu a nins și nu este zăpadă, Moșul nu a putut veni cu sania trasă de reni, dar a apelat la alte mijloace. Însă, Moșul a făcut ce a făcut și a rămas blocat pe clădirea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pompierii fiind nevoiți să intervină pentru a îl salva de la înălțime. Acesta a fost coborât în mijlocul copiilor cu ajutorul autospecialei cu scară de intervenție din dotarea pompierilor.
După ce a ajuns printre copii, Moșul, ajutat de spiriduși, le-a împărțit acestora daruri.
Este deja o tradiție ca, an de an, Moș Crăciun să poposească la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Îmi face o deosebită plăcere să fiu în mijlocul pompierilor bistrițeni, ca în fiecare an. Nu pot să-i uit! Știm cu toții că cea mai nobilă și cea mai frumoasă meserie este cea de pompier, trebuie să recunoaștem. De aceea nu aveam cum să nu vin și anul acesta și să aduc bucurie în mijlocul copiilor cadrelor ISU Bistrița-Năsăud”, a spus Moș Crăciun.
Călătoria Moșului în Bistrița-Năsăud va continua cu siguranță și zilele viitoare, el urmând să ajungă la toți copilașii.