FOTO/VIDEO: Încărcat cu daruri, Moş Crăciun a venit cu barca la copiii pompierilor

Joi după-amiaza, Moş Crăciun a poposit la Inspectoratul Județean pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud, având sacul plin cu daruri pentru copiii angajaţilor.

Având în vedere că zăpada a lipsit anul acesta, Moșul a fost inventiv și a ales să vină cu barca, reușind să îi surprindă și în acest an pe copii.

Moșul însă nu a venit singur, acesta fiind însoțit de unul dintre ajutoarele sale, care a coborât în mijlocul copiilor folosindu-se de o autospecială de lucru la înălțime.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/962838104115897/

 

”Și în acest an a venit Moș Crăciun la copiii pompierilor bistrițeni. Fiindcă afară nu este zăpadă, Moșul nu a putut veni cu sania trasă de reni, așa că a ales să vină cu barca. A avut și un ajutor, care a vrut să ajungă pe horn, însă s-a blocat și a fost nevoie ca pompierii sa intervină cu autospeciala de salvare și intervenție la înălțime pentru a-l salva. A ajuns cu bine, astfel toți copiii au primit cadourile mult așteptate”, spun reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

După ce și-a făcut intrarea, ajutat de pompierii bistrițeni, Moşul a împărţit micuţilor darurile, nu înainte ca aceştia să-l colinde sau să-i recite o poezie.

Cu acest prilej, spre bucuria lor, copiii au avut ocazia să vadă și echipajele cu care pompierii intervin în misiuni și chiar şi-au făcut fotografii în maşinile de stingere a incendiilor și nu numai.

https://www.facebook.com/isubistrita/videos/pcb.2578315589057294/740149346478153/?type=3&theater

error: Content is protected !!