FOTO/VIDEO: Incendiu într-o încăpere a unei case din localitatea Tărpiu

FOTO: Mesager24.ro

Pompierii au fost solicitați de urgență, miercuri, la un incendiu izbucnit într-o încăpere a unei case din localitatea Tărpiu, la ieșirea spre municipiul Bistrița.

La fața locului au fost direcționați pompierii militari de la Năsăud, cu două echipaje cu autospeciale de stingere, un echipaj cu autospeciala de intervenție la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD. De asemenea, în sprijinul pompierilor a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitra.

Din primele date a rezultat că incendiul a izbucnit într-o încăpere a unei case în care erau depozitați stupi cu albine.

Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca incendiul să fie lichidat înainte să se extindă la întreaga locuință.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.

Pompierii urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.

ACTUALIZARE

”Forțele de intervenție au ajuns la fața locului, unde au constatat că incendiul se manifesta la parterul unei case de locuit cu regim de înălțime P+1, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violență, însă intervenția promptă a pompierilor a făcut posibilă localizarea și, ulterior, lichidarea incendiului. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, iar restul imobilului a fost salvat. Incendiul a afectat o încăpere amenajată ca atelier de apicultură, iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis lăsat nesupravegheat”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!