FOTO/VIDEO: Incendiu violent într-o gospodărie din localitatea Blăjenii de Jos

Un puternic incendiu, care a afectat o casă și mai multe anexe gospodărești, a izbucnit luni în localitatea Blăjenii de Jos, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere și o autospecială de lucru la înălțime de la Detașamentul Bistrița.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la trei anexe din lemn, alipite între ele, în interiorul cărora se aflau mai multe canistre cu motorină, benzină și uleiuri. Pompierii au reușit evacuarea a două butelii, prevenind astfel producerea unei explozii. Flăcările s-au propagat la casa de locuit, afectând camera centralei și izolația acesteia, iar din cauza temperaturii ridicate au fost deteriorate elemente de acoperiș ale locuinței învecinate (izolație și trei geamuri sparte)”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la un conductor/cablu electric defect.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului și a protejat celelalte bunuri din gospodării.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!