Kaufland continuă să își extindă prezența la nivelul județului Bistrița-Năsăud, prin inaugurarea, miercuri, 26 noiembrie, a unui nou magazin în municipiul Bistrița, cel de-al treilea construit în oraș. Prin această investiție, compania creează peste 70 de noi locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea comunității locale.
Noul Kaufland este situat pe strada Drumul Cetății, nr. 51, și are o suprafață totală de peste 5.000 mp, dintre care peste 2.500 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare.


Clienții vor găsi în magazin o varietate de produse pentru toate gusturile, acesta fiind dotat cu raion de legume și fructe proaspete, vitrină cu servire asistată cu o lungime de peste 17 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
Oferta magazinului include și produse din regiune, precum cele de panificație de la Brutăria Agroservice Bucsa (Beudiu) și Ceracom Prod, sau produsele din carne de la Agro Ardeal, astfel încât clienții să regăsească în magazin gusturile familiare ale comunității lor.












Pentru o experiență de cumpărături modernă și rapidă, noul Kaufland este echipat cu 16 case de marcat, dintre care 10 case express, de tip self check-out. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.


În interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare, de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere, dar și un spațiu special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, unde pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie.
Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială proprie, care oferă acces la o varietate de magazine și servicii, precum farmacia Dr. Max, Good2Go (tutun, loto, ziare) și Doctorul Naturii, magazin specializat în produse naturiste. De asemenea, sunt disponibile și automate de cafea Dallmayr și Nestlé, lockere Sameday, FANbox și GLS pentru ridicarea coletelor, precum și o casă de schimb valutar și un ATM Euronet. Segmentul de food este completat de 2HUNGRY, construit pe experiența brandurilor Jacqueline, Buzunare cu Mâncare și Numa’Bun – un concept QSR modern, care îmbină calitatea, viteza și eficiența într-o experiență culinară urbană, dedicată generației aflate mereu în mișcare.



Noua locație dispune de 217 locuri de parcare, dintre care 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 8 sunt rezervate părinților, iar 2 sunt echipate cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Pentru cei care aleg transportul alternativ, sunt disponibile și 12 locuri special amenajate pentru biciclete.



Magazinul a fost inaugurat miercuri, 26 noiembrie, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Daniel Tămaș, a viceprimarului Bistriței, Ștefania Stere, a constructorilor și colaboratorilor.



”Vă mărturisesc că am fost impresionat de calitatea lucrărilor, motiv pentru care îi felicit pe constructorii bistrițeni. La fel, uitându-mă în stânga și la modul în care sunt distribuite produsele pe rafturi, nu pot decât să mă bucur. Sperăm în produse bistrițene, în produse românește pe aceste rafturi și, cel mai important lucru, în locuri de muncă pentru comunitatea bistrițeană. Îi felicit și pe cei care vor lucra în noul magazin și le doresc mult succes!”, a spus Daniel Tămaș.


”Vă felicit pe toți pentru că ați pus umărul la deschiderea unui nou magazin într-un termen record. Asta înseamnă că Bistrița este bine, că se transformă și că o să fie și mai bine. În mod sigur, dacă nu credeați asta, nu erați aici cu cel de-al treilea magazin. Mulțumim pentru experiența plăcută pe care o oferiți de fiecare dată, pentru respectul față de cumpărători și față de bistrițeni. De asemenea, felicit și echipa de constructori pentru că sunt ai noștri. Mulțumim pentru locurile de muncă pe care le creați și vă doresc mult succes!”, a menționat și viceprimarul Ștefania Stere.


Noul Kaufland va fi deschis pentru public începând de joi, 27 noiembrie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:30 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-21:00 duminica. În ziua deschiderii pentru public, clienții vor putea urmări o demonstrație culinară live și vor putea servi fasole cu ciolan, preparat pregătit de un bucătar în spiritul zilei de 1 Decembrie.
Cu ocazia deschiderii, clienții sunt așteptați cu promoții speciale, la alimente și produse non-alimentare, precum și 30% reducere la toată gama de accesorii auto, în limita stocului disponibil. Printre produsele incluse în ofertă se regăsesc: piept de porc cu os pentru gătit, la 18,99 lei/kg, preț redus de la 28,50 lei/kg, pui grill Vreau din România la 11,39 lei/kg, preț redus de la 14,24 lei/kg, cafea măcinată Julius Meinl Jubilaum 500g la 49,99 lei/bucată, preț redus de la 64,59 lei, balsam de rufe Torre 1L, la 3,99 lei/ bucată, preț redus de la 6,09 lei/bucată, aparat vafe 3 în 1 SWITCH ON la 84,99 lei/bucată, preț redus de la 151,50 lei/bucată, și multe alte produse.
În plus, clienții care folosesc K-Scan la cumpărături în perioada 27 noiembrie – 09 decembrie vor primi în Kaufland Card un cupon de 10% reducere. Cuponul este valabil o singură dată, în perioada 11–24 decembrie 2025, pentru un coș de până la 1.000 lei, exclusiv în noul magazin din Bistrița.
Acesta este cel de-al treilea magazin Kaufland deschis în municipiul Bistrița, după cele de pe Bulevardul Independenței și Calea Moldovei.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România.