În această după-masă, pe Drumul Național 17C, la ieșirea din localitatea Cepari spre Dumitra, a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.
„În accident au fost implicate un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Parva, și o motocicletă condusă de un tânăr de 28 de ani, din Salva. În urma impactului, tânărul de 28 de ani a fost rănit și transportat la spital”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud, cu un echipaj de descarcerare și prim ajutor, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
„Echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud a găsit motociclistul inconștient și a început imediat manevrele de resuscitare, iar la scurt timp a ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Echipajul cu medic a stabilizat tânărul care prezenta un traumatism cranian sever și alte politraumatisme și l-a evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
Pentru aproximativ 45 de minute traficul rutier s-a desfășurat alternativ, pe o bandă și a fost dirijat de polițiștii rutieri aflați la fața locului.