Scăderea bruscă a temperaturilor din ultimele zile a adus și prima ninsoare în zona de munte a județului Bistrița-Năsăud.
Inspectoratul Județean de Jandarmi anunță că în Pasul Rotunda din Munții Rodnei au apărut, miercuri, și primii fulgi de zăpadă.
”La 1.200 m altitudine este lapoviță, în vreme ce la peste 1.600 m altitudine ninge. Temperatura înregistrată este de 0 grade Celsius, ceața este densă și vizibilitatea este redusă sub 50 m”, spun jandarmii.
Meteorologii informează că vremea va fi deosebit de rece în următoarele 24 de ore, iar la altitudini de peste 1.700 de metri se vor semnala ninsori şi lapoviţă.
”La altitudini mai mari de 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei. Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iarîn zona montană înaltă, de peste 60 km/h”, informează ANM.
Sursa citată mai notează că joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.
În aceste condiții, pentru a evita situațiile nedorite pe timpul drumețiilor în zona de munte, jandarmii montani din Bistrița-Năsăud care acționează zilnic pe traseele montane fac o serie de recomandări turiștilor:
- informați-vă asupra itinerariului propus, a gradului de dificultate, a condițiilor climaterice locale și consultați prognoza meteo înainte de a pleca în drumeție;
- purtați un echipament adecvat;
- în zonele aglomerate respectați măsurile de protecție individuală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
- folosiți numai traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
- respectați semnificația indicatoarelor de pe traseu.
- nu hrăniți animalele sălbatice și nu vă apropiați de acestea.
- în cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții solicitați ajutorul autorităților prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.