FOTO/VIDEO: Probleme în județ din cauza ploilor. Prefectul Teofil Cioarbă, în teren

Ploile din ultimele ore au provocat probleme în mai multe localități din Bistrița-Năsăud. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) informează că pompierii militari intervin în localitățile Maieru, Anieș și Măgura Ilvei.

Potrivit CJSU Bistrița-Năsăud, la Maieru și Anieș pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.

De asemenea, la Măgura Ilvei, din cauza debitului crescut al râului Ilva, 15 gospodarii sunt izolate din punct de vedere al accesului. În cazul unor eventuale urgențe medicale, accesul în zonă este posibil doar pe podul feroviar.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență intervine cu două buldoexcavatoare pentru decolmatarea unui pod înfundat.

La fața locului se află și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, în calitate de președinte al CJSU, precum și inspectorul șef al ISU Bistrița Năsăud, col. Mihai Suciu, pentru gestionarea situației și alocarea resurselor pentru sprijinirea cetățenilor, in funcție de evoluția situației operative.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud este în vigoare o avertizare hidrologică COD ROȘU de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare – bazin amonte S.H. Rodna, Ilva (afluent al râului Someșul Mare). CODUL ROȘU este valabil până în data de 2 decembrie, ora 08:00. A fost emis mesaj RO-alert prin care populația din zona afectată de fenomenele meteo extreme a fost informată de posibilitatea apariției acestor fenomene.

ACTUALIZARE

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrita-Năsăud desfășoară în continuare misiuni de monitorizare a situației operative în unitățile administrativ-teritoriale care sunt tranzitate de râurile Someș și Ilva, prin echipe mixte conduse de prefectul si subprefectul județului, precum si inspectorul sef ISU Bistrita Nasaud, dar și prin serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile respective. În funcție de situația operativă se vor lua măsurile care se impun. Deocamdată, la ora acestei informări (n. r. – ora 01:00), nu sunt înregistrate inundații”, mai informează CJSU Bistrița-Năsăud.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!