FOTO/VIDEO: Protest al poliţiştilor din Penitenciarul Bistrița față de Ordonanța ”Trenuleț”

Polițiștii din Penitenciarul Bistrița au protestat vineri dimineața, în fața unității de detenție, faţă de Ordonanţa ”Trenuleţ” care le diminuează veniturile salariale.

La protest au participat peste 100 de persoane, dintre care aproximativ 70 au fost polițiști din Penitenciarul Bistrița, restul fiind polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Suntem în jur de 70 de polițiști de penitenciare. Ne ajută și colegii de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Protestăm împotriva Ordonanței Trenuleț care ne taie sâmbetele și duminicile. Ei își doresc să muncim sâmbetele și duminicile și să fim plătiți ca pentru o zi normală, lucru care nouă nu ni se pare normal. (…) Nu cred că e corect să ni se taie veniturile. Înțelegem situația României, dar nu cred că economia se face tăindu-ne nouă veniturile”, a spus Cristian Neagoș, președintele Sindicatului Salariaților din Penitenciarul Bistrița.

Protestatarii afirmă că vor continua și cu alte acțiuni de protest.

”O să refuzăm munca suplimentară. Astfel, în momentul în care o să îndeplinim fondul de timp de lucru, noi o să refuzăm să mai intrăm în serviciu. Nu ne poate obliga nimeni să facem acest lucru”, a adăugat Cristian Neagoș.

La rândul său, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare Bistrița, Sergiu Pop, a afirmat că se va ajunge la blocarea penitenciarelor, ca urmare a refuzului prestării de muncă suplimentară neplătită.

”La finalul lunii, genul acesta de proteste o să blocheze complet activitatea. Dacă noi nu vom mai face muncă suplimentară, activitatea nu mai poate funcționa. În aceste unități de detenție se lucrează după model militar. Dacă noi nu lucrăm suplimentar, nu se poate desfășura activitatea. (…) Vrem să audă și Guvernul că și noi avem o problemă gravă. Am înțeles că România nu este într-o situație foarte bună din punct de vedere economic acum, dar nu este normal să ni se taie mai mult de 1.000 de lei. Și noi avem rate, avem probleme. La toată lumea s-a înghețat, dar la noi – polițiști, polițiști de penitenciare, jandarmi – s-a tăiat. Nu e normal! Cerem să fie doar cum a fost înainte, nimic mai mult. Nu am cerut altceva, deși avem drepturi restante și din 2007, 2009, 2017, 2018. Nu cerem aceste drepturi, ci doar să nu ni se taie ce avem. Am fi înțeles o înghețare, dar nu o tăiere de peste 1.000 de lei. E foarte mult pentru toată lumea”, a spus Sergiu Pop.

Sursa citată menționează că, dacă acțiunile de protest vor continua, marile probleme ar urma să apară după a treia săptămână din lună.

Atunci ajungem la fondul de timp legal și deja ar trebui să intrăm pe suplimentar, lucru pe care îl vom refuza. Atunci nu vor mai avea pe cine să bage în serviciu. Practic, după a treia săptămână din lună o să se simtă cu adevărat problemele”, a completat Sergiu Pop.

În situația în care doleanțele polițiștilor nu vor fi luate în seamă, aceștia sunt deciși să blocheze complet activitatea.

Dacă nu se întâmplă nimic, atunci o să blocăm complet sistemul. Nu numai Penitenciarul Bistrița, ci toate penitenciare din țară. O să facem exact la fel și toate cele 42 de penitenciare o să se blocheze”, a completat Sergiu Pop.

Primul protest național alături de sindicatele din Poliția Română va avea loc pe 17 ianuarie, la București.

Nemulțumirile în acest sector au apărut după ce Guvernul a adoptat, într-o şedinţă din data de 30 decembrie 2024, o ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, supranumită Ordonanţa „Trenuleţ”. Această ordonanță a fost structurată pe trei obiective fundamentale: stoparea creșterii cheltuielilor statului, reducerea risipei bugetare cu 1% din PIB și majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale prin PNRR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!