Un puternic incendiu a izbucnit luni seara în localitatea Lunca din comuna Șieut, pompierii luptând ore în șir pentru a stinge focul care a cuprins mai multe anexe gospodărești și care amenința să se extindă la o casă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat în zonă mai multe echipaje. Astfel, pompierii militari au intervenit cu patru autospeciale de intervenție, trei de stingere și una de lucru la înălțime. De asemenea, în zonă a intervenit și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, când au ajuns la fața locului, ”pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent, cu flacăra deschisă, generalizat pe o suprafață de circa 250 mp, constând în anexe ( lemnărie, adăpost de animale, magazie) și o bucătărie de vară lipita de casă de locuit”.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii militari și voluntari au reușit protejarea casei de locuit și vecinătățile.
Pompierii militari și voluntari au acționat pentru evacuarea unor bunuri din zonele de manifestare a incendiului, animalele fiind evacuate înainte de sosirea echipajelor de intervenție la locul solicitării. Intervenția a fost sprijinită de serviciile voluntare pentru situații de urgență de la Șieuț, Șieu și Monor, care au îndepărtat și elementele de construcție care prezentau risc de prăbușire.
După aproape 5 ore de intervenție, incendiul a fost lichidat.
”În urma cercetărilor de la fața locului, s-a stabilit faptul ca evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de o acțiune intenționată”, a mai transmis ISU Bistrița-Năsăud.
FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud