Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, au efectuat sâmbătă o vizită de informare la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din Bistrița.
Cei doi oficiali au sosit la sediul unității militare în jurul orei 11:00 și s-au întâlnit cu reprezentanți ai Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” și ai Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”.
Au urmat apoi o serie de discuții despre stadiul lucrărilor de modernizare care se efectuează la sediul unității militare.
De asemenea, secretarul general adjunct al NATO și ministrul Apărării Naționale au vizitat standurile cu armament, echipamente și tehnică militară și au susținut apoi declarații de presă.
”Am venit în această unitate militară pentru că este o unitate de elită și o unitate care se află în procesul NATO de modernizare a armatei. Urmează să aducem aici și tehnică nouă. Începând de anul viitor vom avea blindate Piranha 5 și în anii următori vom aduce și alte elemente care vizează modernizarea armatei NATO. Am purtat aici discuții cu comandamentul, am văzut care sunt proiectele, care sunt provocările pe care le are unitatea în acest moment și ne-am bucurat să aflăm informații la zi cu privire la ceea ce se întâmplă și ce se va întâmpla în viitor în legătură cu planificarea militară, calificarea defensivă, apărarea defensivă pe Flancul Estic și multe alte elemente care țin de viitorul NATO. Sigur că am discutat puțin și despre Madrid, despre proiectul noului Concept Strategic, dar și despre posibilitățile și proiectul pe care domnul Geoană îl conduce, unul dintre cele mai importante ale NATO, acela al domeniului inovării și cercetării”, a spus ministrul Vasile Dîncu.
La rândul său, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a mulțumit militarilor bistrițeni și a afirmat că aceștia ”își dac datoria ireproșabil”.
”Mulțumesc acestei unități de elită a Armatei României și a Alianței Nord-Atlantice pentru profesionalism, dedicație și pentru modul în care își face datoria ireproșabil. Din Angola până în Afganistan, și mai ales acum într-un moment atât de complicat, această unitate de elită își face pe deplin datoria. Le sunt recunoscător, știu că s-au întors de la Cincu, unde au avut un exercițiu greu și important”, a spus Mircea Geoană.