Un bărbat din localitatea Mureșenii Bârgăului s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru că ar fi transportat material lemnos fără documente legale. Întreaga cantitate i-a fost confiscată și, în plus, oamenii legii au indisponibilizat și autovehiculul cu care se efectua transportul.
”Aseară, 20 octombrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică-Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice au depistat, în flagrant delict, un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă care transporta material lemnos în mod ilegal. A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani din Mureșenii Bârgăului, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că acesta transporta o cantitate de material lemnos mai mare decât cea înscrisă în avizul de însoțire cu aproximativ 15 mc. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea autoutilitarei, iar în cursul zilei de astăzi, polițiștii împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Bistrița-Năsăud vor stabili cu exactitate cantitatea de material lemnos transportată ilegal.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru combaterea Delictelor Silvice, în vederea documentării faptei sub toate aspectele.