Polițiștii din Bistrița-Năsăud cu atribuții pe linie rutieră au organizat o acțiune de control în trafic, scopul principal al acesteia fiind siguranța traficului și prevenirea accidentelor rutiere.
În acest sens, au fost efectuate verificări, iar polițiștii Serviciului și Biroului Rutier au acționat cu aparatele radar pentru depistarea celor care încalcă normele privind regimul legal de viteză.
Totodată, au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, fiind depistat de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, un bărbat de 50 de ani, din Pietriș, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool (0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat).
De asemenea, polițiștii din Beclean au depistat la volanul unui autoturism pe care l-au oprit pentru control, un tânăr de 18 ani care nu deține permis de conducere. În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale.
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor de ieri, oamenii legii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.795 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Acțiunile pe linie rutieră continuă, iar polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să adopte o conduită preventivă și să respecte regulile de circulație.