FOTO/VIDEO: Tractor răsturnat la Feldru; un bărbat a fost rănit

Un bărbat a fost rănit, luni, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un pârâu, accidentul având loc pe raza localității Feldru. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului intervin pompierii militari din Năsăud cu echipaje specializate, iar în sprijin a fost direcționat și echipajul de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Bărbatul care conducea tractorul a fost găsit în afara utilajului, pe malul pârâului. Acesta este conștient, dar prezintă leziuni și traumatisme în urma accidentului.

”Victima este preluată de echipajul de prim ajutor SMURD. Urmează să fie transportată pe stadionul fotbal din orașul Năsăud pentru a fi preluată de elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș. Conducătorul auto este un bărbat în vârstă de aproximativ 45-50 ani”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în plină desfășurare, elicopterul SMURD fiind așteptat să aterizeze la Năsăud.

Polițiștii intervin și ei la locul evenimentului și efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Astăzi, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la un eveniment semnalat pe un teren viran, pe raza localității Feldru. Din primele date, un utilaj agricol condus de un bărbat de 59 de ani, din localitate, s-a răsturnat în albia unui pârâu. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!