Ziua Drapelului Naţional al României, sărbătorită anual la data de 26 iunie, a fost marcată și la Bistrița, unde a fost organizat un ceremonial religios-militar care a cuprins onorul militar, salutul Drapelului de Luptă, primirea și binecuvântarea Drapelului Național, continuat cu înălțarea acestuia pe catarg, lângă statuia poetului Andrei Mureșanu, în acordurile Imnului României.
Activitățile dedicate acestui eveniment au început încă din data de 25 iunie, când militarii Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” au coborât Drapelul de pe catargul din Piața Centrală și l-au depus în Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Activitățile au continuat pe parcursul zilei de sâmbătă, 26 iunie, când a fost oficiată o slujbă de sfințire a Drapelului Național al României, urmată de o ceremonia publică de înălțare a Tricolorului pe catarg.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice din Bistrița-Năsăud, care au respectat măsurile impuse în context pandemic.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a adresat celor prezenți câteva cuvinte și a transmis mesaj un mesaj cu prilejul acestei zile importante pentru poporul românesc.
“Ziua Drapelului, pe care o marcăm an de an în 26 Iunie, este un prilej prin care reînnodăm legătura între trecut și prezent, între istorie și realitate, o zi în care onorăm România, valorile ei şi simbolul unităţii naţionale. Drapelul național, alături de stemă și imn, este un simbol național, modern și democratic. De fiecare dată când îl vedem arborând este imposibil să nu ne încerce sentimentul de iubire, de neam și de țară. Nu suntem deloc redundanți dacă spunem că tricolorul i-a însoțit pe români, nu doar in momentele de glorie, cât și în momentele de cumpănă. Sub tricolor ne-am câștigat independența, am luptat în Primul și al Doilea Război Mondial, am realizat Marea Unire, am trecut prin Revoluția de la 1989, am intrat în NATO și Uniunea Europeană. Astăzi, Tricolorul îi însoțește pe militarii noștri români aflați departe de țară și pe sportivi la competiții. Steagul îl vedem înălțat și fluturând pe instituții, îl vedem purtat de copii la inimă sau sărutat de sportivi, acest lucru denotă că el emană o putere invizibilă peste tot. Să purtăm mereu în suflet tricolorul, iar împreună să fim uniți și puternici. La mulți ani României, la mulți ani tricolorului nostru!”, a declarat Stelian Dolha.
La rândul său, primarul Ioan Turc a precizat că ”revenirea la normalitate înseamnă și posibilitatea de a cinsti cum se cuvine simbolurile naționale și istoria țării, iar bistrițenii au putut asista fără opreliști la înălțarea unui steag mai impunător în Piața Centrală din orașul Imnului Național, pe măsura sufletului nostru românesc”.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită începând cu anul 1998 pentru a celebra data de 26 iunie 1848, când un guvern revoluţionar a stabilit că tricolorul – roşu, galben şi albastru – va fi steagul naţional al tuturor românilor.
Ziua de 26 iunie a fost declarată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Legea mai prevedea că in orasele reşedinţă de judeţ si nu numai, Drapelul National se va amplasa într-o piaţă care, pe cât posibil, să se numească Piaţa Tricolorului.
Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.
Constituţia României consfinteste faptul că Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imnul de stat. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. Nu există o dimensiune standard in valori absolute pentru Drapelului Naţional.
Prin Legea numarul 75 din 16 iulie 1994, se stabileste că drapelul Romaniei are forma dreptunghiulara, latimea trebuie sa fie egala cu 2/3 din lungime, iar dimensiunile celor trei fasii sunt egale. Drapelul Romaniei este tricolor iar, conform regulilor de precadere, albastru este prima culoare la lance in cazul arborarii pe orizontala sau sub lance daca steagul este asezat vertical. Fie ca se utilizeaza o arborare pe verticala sau pe orizontala, intotdeauna albastru va fi pe partea cu sistemul de prindere. Urmatoarele culori sunt galben si rosu. Adesea au loc confuzii privind pozitionarea culorilor de pe Drapelului Naţional.