Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a lansat anul trecut o propunere către pasionații de artă fotografică. Cei care au realizat fotografii pe care le-au considerat reușite au avut posibilitatea să le expună pe holurile și în sălile de așteptare ale unității medicale, cu scopul de a transforma aceste încăperi în mici galerii. După ce propunerea a fost primită foarte bine și s-a dovedit a fi un succes, Gabriel Lazany face din nou apel la amatorii și profesioniștii de artă fotografică.
”Deoarece, proiectul “Spitalul Județean de Urgență Bistrița – galerie de artă fotografică” realizat la parterul spitalului a fost un succes, acesta va fi implementat și în secția de terapie intensivă, unde lucrările avansează în ritm alert. Tema aleasă: “Flori în natură””, a anunțat managerul SJU Bistrița.
Toți cei care doresc ca fotografiile lor să fie expuse în incinta spitalului, pot să le trimită pe adresa de e-mail: spital.bistrita@gmail.com sau să le depună pe suport electronic la secretariatul unității de pe strada General Grigore Bălan nr. 43, parter. Însă, fotografiile trebuie să îndeplinească o serie de criterii:
- Rezoluția trebuie să fie mare astfel încât să permită printarea în format A1 (aprox. 85×60 cm) fără a fi deteriorată calitatea imaginii;
- Formatul poate fi tip “portrait” sau “landscape”;
- Fotografiile trebuie personalizate astfel:- colțul din stânga jos: numele artistului fotograf;- colțul din dreapta jos: ce reprezintă și anul (ex: lan de maci – 2018).
Cele mai frumoase lucrări vor fi expuse pe holurile secției de Anestezie și Terapie Intensivă, secție aflată în plin proces de reabilitare, modernizare și extindere.