FOTO/VIDEO: Substanțe posibil periculoase, descoperite lângă calea ferată dezafectată din zona străzii Tărpiului. Specialiști din județul Maramureș vin în sprijinul pompierilor bistrițeni pentru a preleva probe

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu Garda de Mediu Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat, astăzi, o acțiune pe linia protecției mediului, pe raza municipiului Bistrița.

În urma activităţilor desfăşurate, echipele de control au descoperit 62 de recipiente cu volum între 150 ml și 3 litri, dintre care 4 aveau inscripția „azotat de argint”, restul fiind substanțe neidentificate, posibil periculoase. Aceste substanțe au fost descoperite în zona străzii Tărpiului, lângă calea ferată dezafectată.

”Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de <<neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri>>” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

De asemenea, fost solicitat sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și al unei echipe specializată în cercetare bacteriologică, radiologică şi nucleară (CBRN) din cadrul ISU al județului Maramureș, în vederea cercetării zonei contaminate și prelevarea de probe pentru identificarea subtanțelor chimice.

FOTO/VIDEO: ISU B-N

error: Content is protected !!