Situația în Spitalul Județean de Urgență Bistrița devine din ce în ce mai critică în ceea ce privește cazurile de COVID-19, iar acestea sunt tot mai grave, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany. Potrivit acestuia, la SJU Bistrița s-au făcut o serie de modificări pentru a asigura câteva paturi în plus pentru pacienții COVID-19, însă, chiar și așa, unitatea funcționează acum la capacitate maximă în secția destinată pacienților infectați cu noul coronavirus.
”Am făcut câteva modificări administrative pe zona COVID-19 și am mai câștigat încă 7 locuri. Deci acum avem 103 locuri la COVID-19 pentru adulți plus încă 12 locuri pentru copii, în total 115 locuri. Aceasta este capacitatea maximă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru pacienții COVID-19, la care se adaugă și cele 10 locuri din Terapia Intensivă. Deci 125 este numărul maxim pe care noi îl putem gestiona fără a afecta circuitele epidemiologice din restul secțiilor”, a declarat Gabriel Lazany în emisiunea ”Impact” de la AS-TV.
Potrivit managerului SJU Bistrița, pe sectorul dedicat pacienților COVID-19, unitatea medicală funcționează acum la capacitate maximă, fiind ocupate aproape toate locurile. În scurt timp, pacienții care vor avea nevoie de spitalizare vor fi transferați la spitalul din Năsăud.
”Dacă luăm în calcul și numărul de paturi care se rulează zilnic și trebuie dezinfectate, putem spune că noi funcționăm acum la capacitate maximă. În momentul în care nu vom mai avea locuri disponibile, ca primă măsură, pacienții vor fi transferați către spitalul din Năsăud, care este spital suport COVID-19, asta în situația în care acesta are locuri disponibile. Dacă nici acesta nu mai are locuri, atunci vom anunța în sistemul centralizat pentru a se găsi alte locuri de cazare pentru pacienți”, a mai explicat Lazany.
Întrebat dacă s-ar putea apela și la spitalul din Beclean în cazul în care nici la Năsăud nu ar mai fi locuri, Gabriel Lazany a spus că o astfel de decizie nu poate fi luată de managerul SJU Bistrița.
”Acestea deja nu mai sunt decizii pe care le ia managerul spitalului din Bistrița. Managerul spitalului din Bistrița gestionează locurile din spitalul din Bistrița. Dacă la nivel central sau local autoritățile iau decizia ca și spitalul din Beclean să devină spital suport COVID-19, atunci noi vom lua act de această decizie și vom acționa în consecință”, a mai declarat sursa citată.
Managerul SJU Bistrița atrage atenția asupra faptului că la unitatea medicală ajung din ce în ce mai mulți pacienți diagnosticați cu COVID-19, iar cazurile sunt din ce în ce mai grave. ”Problema este una, spun eu, destul de critică”, a mai spus Lazany.