Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, spune că extinderea și modernizarea actualei centuri a orașului nu este un proiect ieftin și ușor, dar este unul obligatoriu având în vedere modul în care se dezvoltă municipiul.
Prezent într-un podcast la Decisiv Online, Gabriel Lazany a oferit detalii despre acest proiect.
Potrivit primarului, în ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița din această lună, programată pentru joi, 27 noiembrie, va fi dezbătut un proiect care vizează declararea de utilitate publică, în vederea extinderii și modernizării, a actualei variante ocolitoare, care cuprinde străzile Lucian Blaga, Simion Mândrescu, Calea Dejului și Calea Clujului, de la stația Mol din zona Lucian Blaga și până la stația Petrom din Viișoara.

”Pe segmentul Lucian Blaga vor fi trei benzi de circulație, una pe direcția Calea Moldovei până la sensul giratoriu cu Dumitra și două pe direcția inversă, iar centura ocolitoare va fi lățită la patru benzi. Deja am primit primele măsurători de la proiectant. Împreună cu specialiștii noștri de la cadastru – pentru că aici se impune punctul nostru de vedere, trebuie să le poziționăm noi în teren, să le spunem unde trebuie mai la stânga, unde se impune mai la dreapta – lucrăm ca să afectăm cât mai puțin. După ce se va stabili exact coridorul și traseul centurii, va trebui să stabilim și coridorul de expropriere, pentru că se vor face și exproprieri. După aceea trebuie să ne ocupăm de partea de rețele, să vedem ce rețelistică avem acolo, fiindcă vor trebui relocate rețele de utilități. Nu va fi un proiect ieftin și nici ușor, dar este unul obligatoriu. Având în vedere că până în momentul de față, varianta nouă a centurii ocolitoare a Bistriței este tot în studii, până să ne bazăm noi pe alții, ne bazăm pe forțele noastre proprii și facem și modernizăm ce avem”, a explicat primarul Gabriel Lazany.
Sursa citată a menționat că studiul de fezabilitate, conform estimărilor, ar trebui finalizat în luna martie a anului viitor, după care municipalitatea va demara procedura de licitație pentru etapele de proiectare și execuție a lucrărilor.
”Nu știu cât va dura licitația, dar dacă prindem un constructor care să aibă forță și o bază materială solidă, este o lucrare care poate să fie finalizată într-un an de zile. Cred că, cu tot cu documentații și licitații, în doi ani de zile putem avea o centură ocolitoare în regim de bulevard aș putea spune, nu în regim de centură”, a mai adăugat primarul.

În opinia lui, având în vedere dezvoltarea orașului, actuala centură va deveni în viitor un bulevard important ar orașului.
”Mai mult decât atât, zona de centură va avea în perioada următoare dezvoltări importante: se deschide noul magazin Kaufland, este în construcție magazinul Leroy Merlin, am eliberat certificat de urbanism pentru construcția unui mall în zona unde a fost Netexul. Este o zonă care se va dezvolta foarte mult și atunci este obligatoriu să avem o rețea rutieră bine pusă la punct”, a mai menționat Gabriel Lazany.
Primarul susține că investiția vine în completarea obiectivului de extindere la trei benzi, dintre care una reversibilă, a DN 17, în Unirea și Viișoara, aflat deja în licitație la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.
”Acestea sunt proiecte prioritare în momentul de față pentru că sunt legate de partea de trafic. În paralel, vom continua și ritmul alert de asfaltări. Am tras deja stratul de asfalt ep cea de-a 20-a stradă din acest an. Dacă timpul ne permite, în luna decembrie vom mai asfalta încă trei sau patru străzi, în zona Zăvoaie. Din discuțiile pe care le-am avut recent cu constructorul de pe strada Tărpiului, până la finalul anului va fi tras și primul strat de asfalt pe această stradă. Probabil, dacă timpul va fi în favoarea noastră, vom închide acest an cu 25 de străzi asfaltate”, a încheiat edilul.
Podcast-ul în care primarul Gabriel Lazany a făcut aceste declarații poate fi urmărit integral mai jos: