Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pârtia mică, deservită de teleschi, nu va putea fi deschisă astăzi, 24 ianuarie, informează Primăria Bistrița.
Astfel, după șase zile de funcționare, Primăria Bistrița este nevoită să închidă pârtia pentru că temperaturile ridicate din ultimele zile au dus la deteriorarea stratului de zăpadă.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a precizat că, în funcție de evoluția temperaturilor, pârtia va fi redeschisă atunci când vor putea fi asigurate condițiile optime pentru buna ei funcționare.
Anul acesta, administrația locală a decis să se axeze pe deschiderea pârtiei mici, care are 300 de metri și este dotată cu teleschi și instalație de nocturnă.
Reamintim că, în acest sezon, în primele patru zile de funcționare, au fost vândute peste 1.600 de cartele pentru utilizarea instalației de teleschi.
Ninge, în Kamceatka primăria rusă
Proiectează pârtii pe Dealul Cocoș,
Struților pe schiuri, Bistriță supusă,
Han-Tătarul astăzi ne va fi strămoș.
Ninge fain, pe Cocoș
Tunurile scot din coș
Mii de tone de zăpadă.
Ninge fain, doar un moș
Face zilnic alt reproș
Ploii care stă să cadă.
Ninge, în Kamceatka este tot mai frig,
Struților pe schiuri, Sfântă Bobotează,
Când urcați la tunuri vin cu voi să strig:
Bistriță supusă, mergi la vot, contează!
Ninge fain, pe Cocoș
Tunurile scot din coș
Mii de tone de zăpadă.
Ninge fain, doar un moș
Face zilnic alt reproș
Ploii care stă să cadă.
Ninge, în Kamceatka recile pustiuri
Desenează pârtii albe, de popcorn,
Bistriță supusă, struților pe schiuri,
Plutim în derivă, ca la Capul-Horn.
Ninge fain, pe Cocoș
Tunurile scot din coș
Mii de tone de zăpadă.
Ninge fain, doar un moș
Face zilnic alt reproș
Ploii care stă să cadă.
https://youtu.be/QfUqXHf898I