Liderii AUR au venit duminică seara la Bistrița unde și-au prezentat programul de Guvernare. La întâlnirea de la Palatul Culturii au fost prezenți George Simion, Claudiu Târziu, europarlamentarul Cristian Terheș și Ramona Ioana BRUYNSEELS.
Sala arhiplină! Au venit AUR-iști din tot Județul!
Alături de președintele Dragoș Hârjoabă au fost aproximativ 500 de simpatizanți și membri AUR din întreg județul.
La prezentarea Programului de Guvernare, pe scenă au urcat doar liderii de la București, fără ca Dragoș Hârjoabă să se poată adresa oamenilor săi, de pe scenă.
FIlmulețe cu dezastrul din ultimii 32 de ani! Happy-end, la final cu Aur la Guvernare!
Echipa de comunicare a prezentat filmulețe electorale cu situația actuală a României.
Pe un ecran uriaș a rulat un filmuleț cu fabricile din Bistrița puse la pământ în ultimii 20 de ani: UCTA, MOPAL și ARIO. La final, AUR a prezentat un filmuleț cu România anului 2030, în condițiile în care programul de guvernare va fi implementat și AUR va intra la Guvernare.
George Simion a fost vedeta întâlnirii!
Președintele AUR a fost întâmpinat cu sare și pâine, pe scările Palartului Culturii iar intrarea sa în sală a fost aplaudată de cei 500 de simpatizanți.
Simion s-a referit la chestiunile economice ale României, a vorbit de reorganizare teritorială și limitarea angajărilor la Stat!
„Mă bucur că mișcarea noastră ea amploare inclusiv în județul Bistrița Năsăud unde cred că sunt cei mai patrioți dintre români. Pentru prima oară după 33 de ani noi am pus bazele unei formațiuni politice patriotice care nu poate fi șantajată și care merge până la capăt Independenței și suverantății României. Așa să ne ajute Dumnezeu. „- a spus George Simion.
Claudiu Târziu a vorbit despre reformele obligatorii pe care trebuie să le facă România în domeniul învățământului, pe sintagma “Cum arată școala azi, așa va arăta România, mâine!
„Orice societate are câțiva stâlpi de susținere acestea sunt familia școala armata. După cum ați văzut cei care au condus România de peste 3 decenii s-au ocupat cu un program de distrugere a ei economică dar și morală. Au lovit în egală măsură în tot ce aveam bogăție în această țară au vândut pe nimic, ca să se îmbogățească ei, ei dar erau și șubrezit fibra poporului român printr un sistem de sănătate în care intri cu o boală și este 10 dacă nu cumva cu picioarele înainte. Și printr-un sistem de educație, care nu scoate profesioniști, NU scoate oamenii întregi ci doar mână de lucru ieftină.” – a spus Claudiu Târziu.
Cristian Terheș a urcat pe scenă în aplauzele sălii! Mesaj către politicieni: „Țineți cu poporul ca să NU rătăciți!”
Europarlamentarul Cristian Terheș va candida din AUR pentru un nou mandat în Parlamentul European. De pe scenă, Terheș a amintit despre politicile anti-românești ale Uniunii Europene.
Europarlamentarul a reproșat clasei politice actuale, modul în care s-au subordonat politicilor europene, în detrimentul interesului național.
„Acest viitor începe cu fiecare dintre noi pentru că în 2024 avem șansa de a schimba macazul istoric al acestei minunate națiuni. De 32 de ani s-a spus mereu fie nu se poate fie așa au zis alții…. L- am auzit pe Marcel Ciolacu spunând “Europa spune că…”
Din păcate așa s-a dus politica României de aproape 32 de ani.
Pentru că acest lucru să se schimbe e imperativ ca actuala clasă politică românească să fie schimbată și asta nu puteți face decât dumneavoastră.
Fiecare dintre dumneavoastră puteți fi un factor al schimbării în bine și mai bine în această țară. Prin a alege ca-n absolut toate funcțiile publice, începând de la alegerile europarlamentare să alegeți patrioți români în toate funcțiile publice, care pun pe primul loc România și poporul român și NU interesul de partid. Din acest motiv, am pus în programul de guvernare AUR, chiar primul punct, chestiunea importanței respectării suveranității naționale. ” – a declarat Cristian Terheș
Cristian Terheș a amintit despre Simion Bărnuțiu, care la 1848 i-a îndemnat pe politicienii vremii să țină cu poporul, ca să NU rătăcească!
INTERVIURI, la final! Fără alegeri interne în AUR!
George Simion spune că NU vor fi alegeri interne în Organizația BN și că abia după alegerile din 2024, AUR va avea conducere aleasă.
În interviul de la final, George Simion a vorbit despre alegerile din 2024. A spus că AUR va avea candidați redutabili la Primăria Bistrița și la Consiliul Județean și că înainte de întâlnire a primit telefoane importante, semn că AUR este o mișcare de temut pentru sistem.
Despre infiltrații din alte partide, Simion susține că aceștia se pot regăsi în AUR, doar dacă NU au deținut funcții de conducere și dacă NU au dosare penale.
AUR are oameni pentru Guvernare!
AUR se bazează pe Diaspora și liderii sunt convinși că voturile din afara țării vor avea greutate, la alegerile viitoare.
Claudiu Târziu susține că AUR deține oameni de valoare, pregătiți să-și asume ministere cu greutate. Tocmai de aceea, Programul de Guvernare a fost conceput și va fi prezentat în toate județele țării.
La final, George Simion și echipa s-au pozat alături de simpatizanții AUR, dornici să schimbe actuala clasă politică și să reconstruiască România din temelii…