Un grav accident rutier soldat cu decesul unui bărbat a avut loc vineri, în localitatea Dorolea, comuna Livezile. Alte două persoane – o femeie și un adolescent – au fost transportate la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, la locul accidentului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.
Astfel, au intervenit în zonă două echipaje de pompieri, dintre care unul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Din primele informații, o victimă este inconștientă, în stop cardiorespirator. În acest moment se aplică protocolul de resuscitare, intervenția fiind în plină desfășurare.
ACTUALIZARE
În urma accidentului produs vineri, un bărbat și-a pierdut viața și alte două persoane – o femeie și un adolescent – au fost transportate la spital.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării trei victime, neîncarcerate, în afara autoturismelor implicate în accident. Un bărbat în vârstă de 51 de ani era inconștient, în stop cardiorespirator, cu protocolul de resuscitare început de către un pompier voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Livezile. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale alocate la locul solicitării, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fiind nevoit să îi declare decesul la locul accidentului. Echipajele medicale au acordat asistență medicală la locul solicitării unui minor în vârstă de 17 ani și mamei acestuia, în vârstă de 39 de ani. După acordarea primului ajutor, aceștia au fost evacuați de către echipajul de prim ajutor la UPU SMURD Bistrița, pentru investigații medicale suplimentare. Nu prezentau leziuni care să le pună viața în pericol”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablarea carosabilului în vederea reluării circulației rutiere în condiții normale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
”Astăzi, 27 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 172G, în Dorolea. Conform primelor verificări efectuate la fața locului, un bărbat de 51 de ani, din Cușma, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cușma – Dorolea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de o femeie, de 39 de ani, din Cușma. Din nefericire, conducătorul auto de 51 de ani a decedat. Totodată, conducătoarea auto și un pasager din autoturismul condus de aceasta au fost transportați la spital. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud