În această după-amiază, în localitatea Rebra, un autovehicul de teren s-a răsturnat, conducătorul acestuia fiind rănit grav.
”La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe raza localității Rebra, în locul numit „Valea Lacului”, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Rebra, care conducea un autoturism de teren, în timp ce cobora o pantă, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, bărbatul a fost grav rănit. Acesta a rămas blocat în autoturism. La fața locului a intervenit modulul SMURD, victima fiind găsită în stare de inconștiență. S-a solicitat inclusiv intervenția unui elicopter SMURD.
”Victima a fost extrasă din autoturism, preluată de echipajul de prim ajutor SMURD, stabilizată (este în continuare inconștientă, prezintă multiple traumatisme gave) și transportata până la locul unde a aterizat elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 6 Rurală Năsăud efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud