Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România au întrerupt lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a unei greve de avertisment anunţată de liderii sindicali.
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat încă de marți organizarea acestei forme de protest. Tot marți, într-o conferinţă de presă organizată la nivel național, sindicaliștii au lansat campania ”Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!” prin intermediul căreia își propun să determine conducerea Companiei Naționale Poșta Română să majoreze veniturile poștașilor.
Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a precizat că peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt salarizaţi cu salariul minim pe economie.
„La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă„, a afirmat Mircea Burlacu.
În grevă de avertisment s-au aflat miercuri dimineața și lucrătorii poștali din Bistrița.
Principalele revendicări ale lucrătorilor poștali vizează o creștere salarială de 400 lei net pentru angajații Poștei Române și o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5 și 10.
Sindicaliștii mai spun că, până în acest moment, în timpul procesului de negociere colectivă, conducerea Poștei Române nu a ajuns la un consens cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România și avertizează că, dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia, va fi declanşată greva generală care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.