TeraPlast a anunțat acționarii și investitorii că a finalizat tranzacția de achiziție a companiei Optiplast, în urma aprobării acesteia de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor TeraPlast din 14 noiembrie 2024.
Semnarea acordului de finalizare a tranzacției și transferul dreptului de proprietate pentru participația de 70% din Optiplast au avut loc în Zagreb, în data de 20 noiembrie 2024. Prețul total al tranzacției este de 10,1 milioane de euro.
Optiplast este o companie similară ca și gamă de produse și tehnologie cu TeraBio Pack, aducând în
plus 35 de ani de experiență în piața ambalajelor flexibile.
”Dl. Danijel Drcic rămâne activ în executivul companiei, ca director general, asigurând continuitatea
strategiei de afaceri și, de asemenea, implementarea modelului de succes al Optiplast la nivelul TeraBio Pack alături de echipa de management locală”, a transmis TeraPlast într-un comuniocat către Bursa de Valori București.
Fondată în 1989, Optiplast deține o capacitate anuală de producție de aproximativ 5.000 de tone și operează într-un spațiu de peste 17.000 m², având 81 de angajați. Compania dispune de o capacitate
internă de reciclare de circa 1.200 de tone pe an și, totodată, utilizează între 60% și 70% materiale reciclate. Optiplast produce saci menajeri, sacoșe pentru cumpărături și alte confecții și folii pentru
ambalare.
Cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2023 și o EBITDA ajustată de 2,2 milioane de euro, Optiplast exportă aproximativ 25% din producție pe piețele europene. Portofoliul de clienți cuprinde
atât distribuitori, cât și mari rețele de retail la nivel internațional.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell și în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index). În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al cincilea an consecutiv.