Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, ordonanţa de urgenţă privind organizarea simultană, în data de 9 iunie, a alegerilor europarlamentare și locale.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie 2024 va începe la data de 12 martie 2024 și se va încheia în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea 1.
”Având în vedere gradul ridicat de complexitate al operațiunilor subsumate organizării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, a fost extinsă perioada electorală aferentă acestei categorii de scrutin, astfel încât să înceapă în același termen cu cel prevăzut la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European pentru a asigura buna îndeplinire a atribuțiilor ce revin entităților publice implicate”, se arată în comunicatul Guvernului.
De asemenea, ordonanța prevede înființarea pentru cele două tipuri de scrutin a Biroului Electoral Central, biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourilor electorale de circumscripție județeană, biroului electoral de circumscripție a Municipiului București, birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală, birourilor electorale de circumscripție ale sectoarelor Municipiului București și birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și din străinătate.
Actul normativ mai cuprinde și modalitatea de desemnare a membrilor, respectiv a președintelui și locțiitorului Biroului Electoral Central, modalitatea de desemnare a membrilor, respectiv a președintelui și locțiitorului biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, componența birourilor electorale de circumscripție județeană, orășenească, municipală, comunală, respectiv biroul electoral de circumscripție a Municipiului București și birourile electorale de circumscripție ale sectoarelor Municipiului București, precum și componența birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară.
Totodată, actul normativ prevede că o persoană poate candida, în același timp, pentru Parlamentul European, precum și pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Guvernul va stabili în perioada următoare, prin hotărâri, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor, mecanismul, beneficiarii, precum și numărul de zile pentru care se acordă indemnizațiile, precum și măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor.
”Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru cele două scrutine electorale vor fi asigurate din bugetul de stat, prin bugetele Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv și pentru instituțiile prefectului, Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică, respectiv pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Modelele ștampilelor electorale și modelul timbrului autocolant se stabilesc prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Afacerilor Externe, în termen de cel mult 10 zile de la începerea perioadei electorale“, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern poate fi consultată AICI.