La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat Strategia Naţională a Locuirii (SNL) pentru următoarea perioadă, care are ca obiectiv asigurarea cadrului instituţional, de reglementare şi finanţare pentru susţinerea locuirii incluzive şi îmbunătăţirea accesului la locuinţe şi condiţii de locuire adecvate, sigure, reziliente, durabile şi la preţuri accesibile pentru toate categoriile de persoane.
„Deşi România se confruntă cu numeroase provocări în acest domeniu, în prezent, nu există o Strategie Naţională a Locuirii; în plus, cea mai mare parte a fondului de locuinţe este construit înainte de 1989, iar acesta trebuie consolidat seismic şi adaptat standardelor de eficienţă energetică. În consecinţă, reforma politicii locuirii este necesară şi reprezintă o oportunitate pentru România, pentru a utiliza mai eficient fondurile europene şi resursele bugetare naţionale ca răspuns la provocările din domeniu şi pentru a le direcţiona către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin”, a precizat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.
Obiectivele Strategiei Naţionale a Locuirii au în vedere măsuri precum construirea de locuinţe sociale pentru persoanele ce provin din grupuri vulnerabile, categorii expuse riscului de excluziune socială şi marginalizare. De asemenea, noul act normativ adoptat prevede construirea de locuinţe pentru tineri sub 35 de ani şi sprijinirea accesului persoanelor care provin din comunităţi marginalizate sau grupuri vulnerabile la servicii publice de sănătate şi educaţie, prin construirea de locuinţe pentru specialişti în aceste domenii. Strategia va facilita îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, prin lucrări de renovare energetică, reglementarea situaţiei aşezărilor informale şi creşterea stocului de locuinţe publice destinate închirierii.
Strategia Naţională a Locuirii prevede, totodată, renovarea integrată moderată şi aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, eficienţizarea energetică şi consolidarea seismică a acestora, finanţate de Ministerul Dezvoltării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Necesitatea adoptării acestei Strategii este susţinută şi de provocările globale reprezentate de accelerarea schimbărilor climatice, criza sanitară şi intensificarea procesului de urbanizare, care accentuează vulnerabilitatea domeniului în termeni de dificultate a accesului la locuire la costuri suportabile, sărăcie energetică, alături de aspectele mai generale privind eficienţa energetică în sectorul rezidenţial şi economia circulară.