În acest an va expira valabilitatea CARDURILOR NAȚIONALE DE SĂNĂTATE emise în anul 2013. Acestea vor fi înlocuite cu alte carduri tipărite de Imprimeria Națională și distribuite de către Poștă Română la domiciliul asiguraților.
Asigurații care și-au schimbat domiciliul în perioada 2013-2018 sunt rugați să se prezinte la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud pentru modificarea datelor de corespondență în sistemul informatic,în vederea transmiterii către Poștă Română a adresei corecte pentru distribuirea cardului de sănătate.
”În cazul în care Poștă Română nu va putea livra cardul de sănătate la domiciliul asiguratului beneficiar,fie datorită schimbării adresei de domiciliu ,fie pentru că asiguratul nu a putut fi găsit la domiciliu,cardul de sănătate va fi predat către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, iar asiguratul îl poate obține în baza unui document de identitate de la sediul instituției” informează CJAS B-N.
Asiguratul poate verifica, după expirarea cardului de sănătate, dacă i-a fost emis un card nou, accesând site-ul CNAS, secțiunea „SERVICII-VERIFICARE ASIGURAT„, iar dacă constată că are card emis dar că NU l-a primit la domiciliu, trebuie să se prezinte la sediul CAS pentru a intra în posesia acestuia.