Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud.
Mai întâi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat comunitatea ortodoxă din localitatea Brăteni.
Cu acest prilej, de la ora 11:00, în prezența oficialităților locale și a credincioșilor din sat, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a sfințit capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată în cursul anului 2023, iar investițiile au fost suportate de Primăria Comunei Sânmihaiu de Câmpie, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Brăteni.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, parohul comunității – preotul Alin Ionel Pașca, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe toți cei implicați în viața și activitățile comunității. Astfel, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Alin Ionel Pașca. Primarului comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Epitropul parohiei Radu Iosif și domnul Cristian Moldovan au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar domnul Vasile Alboi a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.
Localitatea Brăteni este filie a Parohiei Ortodoxe Budurleni.
Ulterior, de la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba Sfeștaniei la noua casă parohială din localitatea Sânmihaiu de Câmpie, construită în ultimii cinci ani cu sprijinul Primăriei Comunei Sânmihaiu de Câmpie și a altor binefăcători.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, eclesiarhul Mănăstirii Nicula – protosinghelul Calinic Stupinean (fiu al satului), preotul paroh Ioan Grigore Mănarcă, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile parohiei.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Ioan Grigore Mănarcă, iar doamnei preotese Claudia Mănarcă i-a oferit o icoană cu Maica Domnului. Primarul Comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrilor Consiliului parohial și altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.
La rându-i, preotul paroh Ioan Grigore Mănarcă a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea casei parohiale. În semn de prețuire și recunoștință, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, pomenit mâine în calendarul ortodox.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Parohia Ortodoxă Budurleni, Protopopiatul Beclean