Încă două persoane din Bistrița-Năsăud au fost diagnosticate cu infecție cu noul tip de coronavirus – COVID-19, au anunțat joi dimineața reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. Astfel, bilanțul privind cazurile confirmate de COVID-19 în județ ajunge la 3.
”Ultimele două persoane confirmate pozitiv cu coronavirus sunt un bărbat și o femeie, ambii de 36 de ani. Au călătorit împreună din sudul Italiei, zona Calabria, cu mașina personală, iar din momentul în care au intrat în România, 13 martie, au fost escortați de poliție în convoi la un centru de carantină, neintrând în contact cu alte persoane”, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Ambii pacienți sunt asimptomatici și, conform procedurilor, au fost transferați noaptea trecută la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.
Reamintim că, în urmă cu câteva zile, pe 17 martie, un alt tânăr de 32 de ani din Năsăud a fost diagnosticat cu COVID-19.
De asemenea, la această oră, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud mai există 106 persoane în carantină și 508 persoane în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, autoritățile județene au mai primit rezultatele a încă 18 probe prelevate de la persoane suspecte, toate acestea fiind negative. Până acum, în județ au sosit rezultatele a 37 de probe – 3 cu rezultat pozitiv și 34 cu rezultat negativ. 102 probe sunt în așteptare.
S-a confirmat primul caz de infecție cu noul coronavirus la nivelul județului Bistrița-Năsăud!
Noi informații despre tânărul diagnosticat cu infecție cu COVID-19. El este din Năsăud